Președintele Klaus Iohannis a depus o coroană de flori la comemorarea de Ziua Eroilor

Președintele Klaus Iohannis a depus o coroană de flori la comemorarea de Ziua Eroilor
Publicat: 21/05/2015, 13:08
Actualizat: 21/05/2015, 14:49

La ceremonie s-a intonat imnul de stat și a avut loc o scurtă slujbă religioasă.

„Gândurile noastre se îndreaptă cu recunoștință către toți cei care, cu prețul sacrificiului suprem, au apărat independența, integritatea și suveranitatea României. Rămân, de asemenea, în memoria noastră cei care au plătit cu viața idealul de libertate al Revoluției Române din 1989. Îi comemorăm astăzi și pe militarii căzuți în teatrele de operații sau în alte misiuni pe teritoriul ori în afara țării”,se spune în mesajul președintelui cu ocazia acestui eveniment.

În mesajul postat pe site-ul Administrației Prezidențiale se mai afirmă: „Acești eroi, cunoscuți sau necunoscuți, ne oferă peste timp cea mai prețioasă lecție a dăruirii de sine în numele unui ideal suprem, acela de a-și servi patria. Exemplul lor de abnegație și devotament, al felului în care și-au slujit țara necondiționat, este unul demn de urmat de către generațiile viitoare”.

„Avem datoria să nu le uităm niciodată sacrificiul și să onorăm memoria celor care s-au jertfit pentru libertate, dreptate și credință.Recunoștință veșnică Eroilor Neamului, Dumnezeu să-i odihnească în pace!”, se spune în incheierea mesajului prezidențial.

Ziua Eroilor, care se sărbătorește la 21 mai, este o sărbătoare națională consacrată celor căzuți în războaiele pentru apărarea țării.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Ceva se întâmplă în Crimeea: Ucrainenii distrug antiaeriana rusă și par a pregăti terenul pentru...
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile...
Kate Middleton, total SCHIMBATĂ la primul eveniment public. Detaliul observat de toți: „Fac progrese bune,...
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe...
Cea mai frumoasă zi, transformată într-o traumă! Zeci de copii au fost implicați într-un accident,...
Kate Middleton, prima apariție publică de când a fost diagnosticată cu cancer! Prințesa de Wales...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
Inteligenţa Artificială utilizată de Israel în Gaza ajută la reducerea victimelor civile, sugerează un expert
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
Obligatoriu la plata cu CARDUL. Lege definitivă în România. Intră în vigoare azi, 16 iunie
Florian Coldea, legături cu mafia albaneză. Documente oficiale
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Gagea și Alexandra, din nou împreună? Cum a fost sărutul din Camera roșie: „Am avut...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Jocurile Olimpice de la Paris, păzite de cea mai mare tabără militară din Europa de...
×